Home
Acasa
Avocati
Legea germana
Contract
Contact

2.05.2023

Dreptul de colectare creante in Germania

De altfel, reclamanta a renunţat la dreptul său de a denunţa unilateral contractul, aşa cum prevederile art. 7 din contract stipulau, după cum nici pârâtul nu a întreprins nicio acţiune care să infirme acceptul de prelungire a efectelor convenţiei părţilor, rezultând din aceasta.
Faptul că locatorul din Germania a chemat în judecată pe locatar, pentru neplata chiriei, conduce la concluzia indubitabilă că a înţeles să menţină efectele contractului şi pentru viitor, chiar dacă, printr-o adresă anterioară acelei date atenţiona pe pârâtă asupra rezilierii contractului în cazul în care, în termen de 7 zile, nu îşi achită obligaţiile.
Oferta nu exclude existenta in cadrul companiei a unui departament juridic, care, prin descarcarea de dosarele de recuperare debit poate avea posibilitatea sa se implice in rezolvarea problemelor curente ale companiei. Aceasta faza, presupune faptul ca, acei debitori care nu au reactionat favorabil la faza amiabila, adica fie nu si-au respectat angajamentele de plata asumate fata de compania, fie au preferat sa se ascunda si sa nu reactioneze in nici un fel la interventiile, cu acordul scris al clientului, sunt transmisi catre avocatii si consilierii juridici colaboratori ai companiei din toata Germania in vederea parcurgerii fazei procesuale.

Debitori:

Dreptul izvorât din pactul comisoriu urmează acelaşi principiu al disponibilităţii, care urmăreşte drepturile germane procesuale, iar reclamantul, debitorul reprezentat prin avocat, în virtutea acestui principiu, nu poate fi obligat să-şi exercite prerogativele sale, opţiunea fiind la îndemâna sa. Deşi legea germana prevede că relocaţiunea ia naştere fără garanţiile stipulate pentru asigurarea executării contractului iniţial, căci garanţiile trebuiesc stipulate expres şi nu pot fi prelungite peste termenul stipulat, jurisprudenţa germana a completat-o şi cu lipsa sancţiunilor stabilite în contractul iniţial.
Într-o motivare deficitară, evocând tacita relocaţiune, instanţele de fond au acordat totuşi penalităţile de întârziere. Situaţia de fapt conduce însă la concluzia rezultată din considerentele sus-menţionate: nu tacita relocaţiune, ci prelungirea contractului, în condiţiile expres stipulate de părţi, conferă locatorului dreptul la acţiune pentru penalităţile de întârziere.

Aflati mai mult pe pagina avocatilor in Germania:
www.raehup.de